Considerată una din etapele cele mai importante de recuperare, kinetoterapia sau „gimnastică medicală” are ca scop redarea mobilităţii articulare, a forţei şi rezistenţei musculare prin exerciţii fizice specifice, a căror eficienţă este consacrată la nivel mondial.

Prin kinetoterapie, creşte capacitatea musculară de a face efort, îmbunătăţeşte mobilitatea articulară, coordonarea şi echilibrul, corectează respiraţia şi postura corpului şi, cel mai dorit efect, dispar durerile de spate şi de muşchi.

Când avem nevoie de kinetorerapie?

Kinetoterapia este o formă de terapie prin exerciţii fizice cu largă aplicabiltate, folosită frecvent în afecţiuni traumatologice, reumatologice, chirurgicale, ginecologice, neurologice, ale căilor respiratorii şi ale aparatului cardiovascular. Este recomandată în special după fracturi, intervenţii chirurgicale, după o perioadă de imobilizare, după contuzii, rupturi musculare, entorse sau luxaţii.

Acestă gimnastică medicală este cel mai bun remediu şi pentru dureri de spate, cauzate adesea de poziţii vicioase de lucru sau de somn, ridicare de greutăţi şi mişcări efectuate incorect sau de afecţiunile discale precum lumbago, lombosciatică sau hernie de disc.

În plus, kinetoterapia şi-a dovedit eficiența în eliminarea stresului, în tulburări nervoase (paralizie, boala Parkinson), respiratorii și ortopedico – traumatice.

Share This